www

Ultimele știri

Parteneriat între BitDefender şi Zotac

January 2010


BitDefender®, furnizorul autohton de soluţii de securitate şi Zotac International au semnat un acord de colaborare la nivel global.

BitDefender®, furnizorul autohton de soluţii de securitate, şi Zotac International, unul dintre cei mai importanţi producatori de placi de baza si de carduri grafice din lume, au semnat un acord de colaborare la nivel global prin care toţi utilizatorii Zotac vor beneficia de licenţe BitDefender Internet Security 2010 incluse în CD-ul produsului.

BitDefender Internet Security 2010 oferă utilizatorului toată siguranţa de care acesta are nevoie pe Internet protejându-l împotriva viruşilor, a atacurilor informatice şi a spam-ului, fără a reduce viteza sistemului. În plus, utilizatorul beneficiază de opţiuni de control parental şi de firewall, pentru a se bucura de o navigare în siguranţă pe Internet.

În urma acestui parteneriat, clienţii Zotac pot accesa CD-ul de instalare inclus în cutia produsului, pot selecta limba preferată şi pot descărca aplicaţia BitDefender Internet Security de pe pagina de internet.

“Zotac International este un partener reprezentativ în mediul platformelor de jocuri. Suntem convinşi că acest parteneriat reprezintă un pas important în consolidarea relaţiei noastre cu pasionaţii de jocuri. BitDefender este un promotor al siguranţei şi luptă împotriva atacurilor informatice pentru a oferi un mediu sigur utilizatorilor săi. Compania BitDefender rămâne consecventă în preocuparea sa pentru dezvoltarea de soluţii de securitate de top, care să răspundă nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Răzvan Vâlceanu, Country Manager România, BitDefender.



„Clienţii noştri, în principal pasionaţii de jocuri, se confruntă în permanenţă cu pericolele ce pândesc zona online”, a declarat Carsten Berger, Marketing Director, Zotac International. „Am ales BitDefender ca partener de încredere pentru a asigura protecţia lor ţinând cont de mai multe aspecte importante, de la tehnologia antimalware recunoscută şi premiată la nivel mondial, până la gama de soluţii variate, în funcţie de profilul fiecărui utilizator şi uşurinţa în folosire”.

Spre deosebire de alte soluţii de securitate care se bazează predominant pe o listă de semnături de viruşi, soluţiile de securitate BitDefender folosesc tehnologia proprietară Active Virus Control, care monitorizează în timp real toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect. Astfel este asigurată protecţia împotriva viruşilor noi şi a variantelor de viruşi încă necunoscute.


Share