www

Ultimele știri

BitDefender Security for Mail Servers 3.0.2 primeşte al şaptelea premiu consecutiv VBSpam de la Virus Bulletin

May 2010


Construit pentru serverele Linux, Security for Mail Servers 3.0.2 a primit premiul VBSpam pentru rata scăzută de fals-pozitive, precum şi pentru rata mare de detecţie a spam-ului. Produsele Linux au fost testate pe un sistem SuSE Linux Enterprise Server 11 pentru o perioadă de 20 de zile. Pachetul de e-mail a fost format din toate email-urile trimise către mai multe adrese ale Virus Bulletin combinate cu un val de spam de la Project Honey Pot.

Bucureşti, România10 Mai 2010BitDefender® anunţă că produsul BitDefender Security for Mail Servers 3.0.2 a câştigat al şaptelea premiu consecutiv VBSpam în ultimul raport Virus Bulletin Anti-Spam Comparative. Construit pentru serverele Linux, Security for Mail Servers 3.0.2 a primit premiul VBSpam pentru rata scăzută de fals-pozitive, precum şi pentru rata mare de detecţie a spam-ului.
Produsele Linux au fost testate pe un sistem SuSE Linux Enterprise Server 11 pentru o perioadă de 20 de zile. Pachetul de e-mail a fost format din toate email-urile trimise către mai multe adrese ale Virus Bulletin combinate cu un val de spam de la Project Honey Pot. Email-urile din ambele surse au fost trimise în timp real prin produsele testate. În plus, mesajele de test au fost scrise în mai multe limbi şi seturi de caractere incluzând engleza, franceza, limbi asiatice, rusa, olandeza, norvegiana şi altele.



Participând în toate ediţiile de la începerea testelor Virus Bulletin, BitDefender Security for Mail Servers 3.0.2 a prins 99.55% din mesajele spam în test şi a avut o rată de fals-pozitiv de 0.14%, având o eroare de numai 3 mesaje legitime şi a obţinut al doilea scor într-un test unde au participat şi alte 20 de produse.

În ultimul an, BitDefender Security for Mail Servers 3.0.2 a folosit cu succes o tehnologie nouă numită LiveQuery. Provenind din paradigma cloud-computing, această tehnologie asigură un timp de răspuns imediat şi protecţie pentru utilizatorii din întreaga lume fără să ţină cont de limba sau tipul spamului pe care aceştia îl primesc. Prin această tehnologie, când soseşte un nou e-mail este prima dată scanat local cu soluţii proactive proprietare. Dacă trece de secvenţa de filtrare iniţială şi încă nu este categorizat ca spam sau email legitim, un algoritm proprietar BitDefender extrage elemente cheie din emailul analizat şi crează ceva similar cu o amprentă unică criptată a mesajului. Dacă reţeaua de servere BitDefender găseşte o potrivire în baza de date cu alte amprente de spam cunoscute, atunci emite o comandă de blocare către aplicaţia clientului.

Pentru a vizualiza rezultatele acestui test, accesaţi http://www.virusbtn.com/vbspam/results/index şi înregistraţi-vă. Pentru mai multe informaţii despre soluţiile business BitDefender, vizitaţi pagina aceasta.


Share